Who cast that first fateful tomato that started the La Tomatina revolution? The reality is no one knows. Maybe it was an anti-Franco rebellion, or a carnival that got out of hand. According to the most popular version of the story, during the 1945 festival of Los Gigantes (a giant paper mâché puppet parade), locals were looking to stage a brawl to get some attention. They happened upon a vegetable cart nearby and started hurling ripe tomatoes. Innocent onlookers got involved until the scene escalated into a massive melee of flying fruit. The instigators had to repay the tomato vendors, but that didn't stop the recurrence of more tomato fights—and the birth of a new tradition.
Fearful of an unruly escalation, authorities enacted, relaxed, and then reinstated a series of bans in the 1950s. In 1951, locals who defied the law were imprisoned until public outcry called for their release. The most famous effrontery to the tomato bans happened in 1957 when proponents held a mock tomato funeral complete with a coffin and procession. After 1957, the local government decided to roll with the punches, set a few rules in place, and embraced the wacky tradition.
Though the tomatoes take center stage, a week of festivities lead up to the final showdown. It's a celebration of Buñol's patron saints, the Virgin Mary and St. Louis Bertrand, with street parades, music, and fireworks in joyous Spanish fashion. To build up your strength for the impending brawl, an epic paella is served on the eve of the battle, showcasing an iconic Valencian dish of rice, seafood, saffron, and olive oil.
Today, this unfettered festival has some measure of order. Organizers have gone so far as to cultivate a special variety of unpalatable tomatoes just for the annual event. Festivities kick off around 10 a.m. when participants race to grab a ham fixed atop a greasy pole. Onlookers hose the scramblers with water while singing and dancing in the streets. When the church bell strikes noon, trucks packed with tomatoes roll into town, while chants of "To-ma-te, to-ma-te!" reach a crescendo.
Then, with the firing of a water cannon, the main event begins. That's the green light for crushing and launching tomatoes in all-out attacks against fellow participants. Long distance tomato lobbers, point-blank assassins, and medium range hook shots. Whatever your technique, by the time it's over, you will look (and feel) quite different. Nearly an hour later, tomato-soaked bombers are left to play in a sea of squishy street salsa with little left resembling a tomato to be found. A second cannon shot signals the end of the battle. | Cine a aruncat prima roşie fatidică ce a declanşat revoluția "Tomatina"? Adevărul este că nimeni nu ştie. Poate că s-a întâmplat în timpul unei răzmeriţe împotriva lui Franco. Sau, poate, al unui carnaval scăpat de sub control. Potrivit celei mai populare versiuni a poveştii, în 1945, în cursul Sărbătorii Giganţilor - o paradă de păpuşi uriaşe confecționate din pastă de hârtie, niște localnici încercau să însceneze o gâlceavă, ca să iasă cumva în evidență. Aceştia au dat, din întâmplare, peste un cărucior cu legume aflat prin preajmă şi au început să arunce cu roşii coapte. Spectatorii au fost implicați fără voie în bătălie, scena transformându-se astfel într-un uriaş talmeş-balmeş de legume zburătoare. Instigatorii au fost obligaţi să-i despăgubească pe vânzătorii de roşii, dar acest fapt nu a împiedicat repetarea luptelor şi naşterea unei noi tradiţii. De teama unei intensificări necontrolate a acestor manifestări, autorităţile au legiferat, au abrogat şi apoi au reinstaurat o serie de interdicţii în anii '50. În 1951, înainte ca protestele publice să ceară eliberarea lor, localnicii care au sfidat legea au fost închişi. Cea mai faimoasă şi insolentă înfruntare a interdicţiilor a avut loc în anul 1957, când partizanii bătăilor cu roşii au organizat o ceremonie funerară batjocoritoare, cu coşciug şi cortegiu. După 1957, autorităţile locale au hotărât să urmeze curentul, să fixeze câteva reguli la faţa locului şi să îmbrăţişeze extravaganta tradiţie. În prezent, acest festival fără constrângeri respectă câteva reguli. Organizatorii au mers atât de departe încât au cultivat, special pentru evenimentul anual, o varietate de roşii fade. Semnalul de începere este dat în jurul orei 10 dimineaţa, când participanţii se înghesuie să apuce o bucată de şuncă, fixată în vârful unei prăjini lunecoase. Spectatorii stropesc cu apă participanții, în timp ce cântă şi dansează pe străzi. Când clopotele bisericii bat de amiază, tractoare încărcate cu roşii pătrund în oraş, în timp ce scandările "Ro-şii! Ro-şii!" ajung la apogeu. Apoi, o dată cu lovitura unui tun de apă, începe principalul eveniment. Se dă astfel undă verde strivirii şi lansării de roşii, în atacuri încrâncenate împotriva celorlalți participanți. Lovituri lungi şi boltite, ucigaşe, de la scurtă distanţă sau medii, cu efect. Indiferent de tehnică, spre sfârşit , arăţi şi te simţi cu totul altfel. După aproximativ o oră, bombardierele îmbibate în zeamă de roşii sunt lăsate să joace într-o mare de sos (salsa) gros de stradă, în care cu greu s-ar mai putea găsi ceva care să semene cu o roşie. O a doua lovitură de tun anunţă sfârşitul bătăliei. |