Who cast that first fateful tomato that started the La Tomatina revolution? The reality is no one knows. Maybe it was an anti-Franco rebellion, or a carnival that got out of hand. According to the most popular version of the story, during the 1945 festival of Los Gigantes (a giant paper mâché puppet parade), locals were looking to stage a brawl to get some attention. They happened upon a vegetable cart nearby and started hurling ripe tomatoes. Innocent onlookers got involved until the scene escalated into a massive melee of flying fruit. The instigators had to repay the tomato vendors, but that didn't stop the recurrence of more tomato fights—and the birth of a new tradition.
Fearful of an unruly escalation, authorities enacted, relaxed, and then reinstated a series of bans in the 1950s. In 1951, locals who defied the law were imprisoned until public outcry called for their release. The most famous effrontery to the tomato bans happened in 1957 when proponents held a mock tomato funeral complete with a coffin and procession. After 1957, the local government decided to roll with the punches, set a few rules in place, and embraced the wacky tradition.
Though the tomatoes take center stage, a week of festivities lead up to the final showdown. It's a celebration of Buñol's patron saints, the Virgin Mary and St. Louis Bertrand, with street parades, music, and fireworks in joyous Spanish fashion. To build up your strength for the impending brawl, an epic paella is served on the eve of the battle, showcasing an iconic Valencian dish of rice, seafood, saffron, and olive oil.
Today, this unfettered festival has some measure of order. Organizers have gone so far as to cultivate a special variety of unpalatable tomatoes just for the annual event. Festivities kick off around 10 a.m. when participants race to grab a ham fixed atop a greasy pole. Onlookers hose the scramblers with water while singing and dancing in the streets. When the church bell strikes noon, trucks packed with tomatoes roll into town, while chants of "To-ma-te, to-ma-te!" reach a crescendo.
Then, with the firing of a water cannon, the main event begins. That's the green light for crushing and launching tomatoes in all-out attacks against fellow participants. Long distance tomato lobbers, point-blank assassins, and medium range hook shots. Whatever your technique, by the time it's over, you will look (and feel) quite different. Nearly an hour later, tomato-soaked bombers are left to play in a sea of squishy street salsa with little left resembling a tomato to be found. A second cannon shot signals the end of the battle. | Cine a aruncat cea dintâi roșie fatidică ce a stârnit revoluția La Tomatina? Adevărul e că nimeni nu știe. Poate că a început ca o rebeliune împotriva lui Franco, sau un carnaval scăpat de sub control. Potrivit celei mai populare versiuni a poveștii, în timpul festivalului Los Gigantes din 1945 (o paradă cu păpuși uriașe făcute din papier mâché), localnicii căutau sa însceneze o încăierare pentru a atrage atenția. Au dat de un cărucior cu legume în apropiere și au început să arunce cu roșii coapte. Spectatori nevinovați au fost și ei prinși la mijloc, până când scena s-a transformat într-o uriașă învălmășeală cu fructe zburătoare. Instigatorii au trebuit să ii plătească pe vânzătorii de roșii, dar asta nu a oprit repetarea bătăilor cu roșii - și nașterea unei noi tradiții. De teamă că acestea ar putea escalada fără să poată fi stăpânite, autoritățile au decretat, au relaxat și apoi au reinstituit o serie de interdicții în anii '50. În 1951 localnicii care încălcau legea erau arestați, până când protestele publice au cerut eliberarea lor. Cel mai faimos afront adresat acestor interdicțiilor a avut loc în 1957, când susținătorii festivalului au înscenat înmormântarea unei roșii, cu coșciug, procesiune funerară și tot tacâmul. După 1957 autoritățile locale au decis să nu se mai împotrivească curentului, așa că au stabilit niște reguli și au acceptat această tradiție trăznită. Cu toate că roșiile sunt în centrul atenției, o întreagă săptămână de festivități culminează cu turul de forță final. Este o sărbătoare care îi cinstește pe sfinții ocrotitori ai Buñolului, Fecioara Maria și Sf. Luis Bertrand, cu parade, muzică și artificii, într-o manieră veselă tipic spaniolă. Ca să îți aduni forțele pentru bătaia iminentă, o paella de proporții epice se servește în ajunul bătăliei, scoțând în evidență un fel de mâncare emblematic din Valencia, cu orez, fructe de mare, șofran și ulei de măsline. Acest festival odinioară fără limite are astăzi o oarecare ordine. Organizatorii au mers până într-acolo încât au cultivat un soi special de roșii cu gust neplăcut, doar pentru evenimentul anual. Festivitățile încep pe la 10 dimineața, când participanții se întrec în a înșfăca un jambon de pe un stâlp unsuros. Spectatorii îi stropesc pe aceștia cu furtunuri cu apă în timp ce cântă și dansează pe străzi. Când clopotul bisericii sună de amiază, camioane pline cu roșii sosesc în oraș pe ritm de "To-ma-te, to-ma-te!" în crescendo. Apoi începe și evenimentul principal, odată cu pornirea unui tun de apă. Așa se dă undă verde la zdrobit și aruncat roșii în atacuri totale împotriva celorlalți participanți. Aruncători de distanță lungă, asasini de la mică distanță și aruncări cu efect cu bătaie medie. Oricare ar fi tehnica ta, până la final vei arăta (și te vei simți) destul de diferit. Aproape o oră mai târziu bombardierii înmuiați în suc de roșii ajung să se joace într-o mare de salsa stradală, în care de abia mai găsești ceva care să arate a roșie. Tunul de apă pornește din nou și semnalizează finalul batăliei. |