Who cast that first fateful tomato that started the La Tomatina revolution? The reality is no one knows. Maybe it was an anti-Franco rebellion, or a carnival that got out of hand. According to the most popular version of the story, during the 1945 festival of Los Gigantes (a giant paper mâché puppet parade), locals were looking to stage a brawl to get some attention. They happened upon a vegetable cart nearby and started hurling ripe tomatoes. Innocent onlookers got involved until the scene escalated into a massive melee of flying fruit. The instigators had to repay the tomato vendors, but that didn't stop the recurrence of more tomato fights—and the birth of a new tradition.
Fearful of an unruly escalation, authorities enacted, relaxed, and then reinstated a series of bans in the 1950s. In 1951, locals who defied the law were imprisoned until public outcry called for their release. The most famous effrontery to the tomato bans happened in 1957 when proponents held a mock tomato funeral complete with a coffin and procession. After 1957, the local government decided to roll with the punches, set a few rules in place, and embraced the wacky tradition.
Though the tomatoes take center stage, a week of festivities lead up to the final showdown. It's a celebration of Buñol's patron saints, the Virgin Mary and St. Louis Bertrand, with street parades, music, and fireworks in joyous Spanish fashion. To build up your strength for the impending brawl, an epic paella is served on the eve of the battle, showcasing an iconic Valencian dish of rice, seafood, saffron, and olive oil.
Today, this unfettered festival has some measure of order. Organizers have gone so far as to cultivate a special variety of unpalatable tomatoes just for the annual event. Festivities kick off around 10 a.m. when participants race to grab a ham fixed atop a greasy pole. Onlookers hose the scramblers with water while singing and dancing in the streets. When the church bell strikes noon, trucks packed with tomatoes roll into town, while chants of "To-ma-te, to-ma-te!" reach a crescendo.
Then, with the firing of a water cannon, the main event begins. That's the green light for crushing and launching tomatoes in all-out attacks against fellow participants. Long distance tomato lobbers, point-blank assassins, and medium range hook shots. Whatever your technique, by the time it's over, you will look (and feel) quite different. Nearly an hour later, tomato-soaked bombers are left to play in a sea of squishy street salsa with little left resembling a tomato to be found. A second cannon shot signals the end of the battle. | Cine a aruncat acea roşie fatală care a declanşat revoluţia La Tomatina? Adevărul este că nimeni nu ştie. Poate să fi fost o răzmeriţă împotriva lui Franco, sau un carnaval scăpat de sub control. Conform celei mai cunoscute versiuni a poveştii, în timpul festivalului Los Gigantes (o paradă a păpuşilor uriaşe din pastă de hârtie) din 1945, localnicii căutau să însceneze o încăierare ca să atragă atenţia. S-au nimerit lângă un cărucior cu legume şi au început să azvârle cu roşii coapte. Spectatorii neştiutori s-au implicat până când scena a ajuns o uriaşă busculadă cu fructe zburătoare. Instigatorii au trebuit să îi despăgubească pe vânzătorii de roşii, dar aceasta nu a împiedicat repetarea bătăliior cu roşii şi naşterea unei noi tradiţii. Temătoare de o degenerare a evenimentului, autorităţile au legiferat, relaxat şi apoi au reinstaurat o serie de interdicţii în anii ‘50. În 1951, localnicii care au încălcat legea au fost închişi până când protestele publice au cerut eliberarea lor. Cea mai faimoasă sfidare a interdicţiilor legate de bătăliile cu roşii a avut loc în 1957, când susţinătorii au organizat în batjocură o înmormântare a roşiilor, cu sicriu şI procesiune. După 1957, autorităţile locale au decis să accepte situaţia, au pus la punct câteva reguli şi au adoptat excentricul obicei. Cu toate că roşiile sunt în centrul atenţiei, punctul culminant este precedat de o săptămână de festivităţi. Este o sărbătoare a sfinţilor protectori ai oraşului Buñol, Fecioara Maria şi Sfântul Louis Bertrand, cu defilări pe străzi, muzică şi focuri de artificii în veselul stil spaniol. Pentru a vă spori forţele în vederea bătăliei, o paella de proporţii gigantice este servită în ajunul acesteia, etalând o combinaţie tipic valenciană, cu orez, fructe de mare, şofran şi ulei de măsline. În prezent, acest festival dezlănţuit are totuşi anumite măsuri de ordine. Organizatorii au mers până la a cultiva o varietate de roşii fade doar pentru evenimentul anual. Festivităţile demarează în jurul orei 10 dimineaţa când participanţii se întrec în a înhăţa o bucată de şuncă prinsă în vârful unui stâlp alunecos. Spectatorii îi stropesc pe căţărători cu un furtun cu apă, în timp ce cântă şi dansează în stradă. Când clopototul bisericii bate de amiază, camioane încărcate până la refuz cu roşii intră în oraş, în timp ce uralele “To-ma-te, to-ma-te!” se aud din ce în ce mai tare. Apoi, evenimentul principal începe cu declanşarea unui tun cu apă. Acesta este semnalul pentru zdrobirea roşiilor şi lansarea atacurilor în toate direcţiile împotriva celorlalţi participanţi. Aruncători de roşii la mare distanţă cu boltă, asasini direcţi şi “cârlige” cu rază medie. Oricare ţi-e tehnica, la final vei arăta (şi te vei simţi) total diferit. Cam după o oră, aruncătorii mânjiţi de roşii sunt lăsaţi să se joace în marea de zeamă lipicioasă de pe stradă, în care nu se mai găseşte aproape nimic ce ar putea aduce a roşie. O a doua lovitură de tun semnalează sfârşitul bătăliei. |