Cine a aruncat acea roşie fatală care a declanşat revoluţia La Tomatina? Adevărul este că nimeni nu ştie. Poate să fi fost o răzmeriţă împotriva lui Franco, sau un carnaval scăpat de sub control. Conform celei mai cunoscute versiuni a poveştii, în timpul festivalului Los Gigantes (o paradă a păpuşilor uriaşe din pastă de hârtie) din 1945, localnicii căutau să însceneze o încăierare ca să atragă atenţia. S-au nimerit lângă un cărucior cu legume şi au început să azvârle cu roşii coapte. Spectatorii neştiutori s-au implicat până când scena a ajuns o uriaşă busculadă cu fructe zburătoare. Instigatorii au trebuit să îi despăgubească pe vânzătorii de roşii, dar aceasta nu a împiedicat repetarea bătăliior cu roşii şi naşterea unei noi tradiţii.

Temătoare de o degenerare a evenimentului, autorităţile au legiferat, relaxat şi apoi au reinstaurat o serie de interdicţii în anii ‘50. În 1951, localnicii care au încălcat legea au fost închişi până când protestele publice au cerut eliberarea lor. Cea mai faimoasă sfidare a interdicţiilor legate de bătăliile cu roşii a avut loc în 1957, când susţinătorii au organizat în batjocură o înmormântare a roşiilor, cu sicriu şI procesiune. După 1957, autorităţile locale au decis să accepte situaţia, au pus la punct câteva reguli şi au adoptat excentricul obicei.

Cu toate că roşiile sunt în centrul atenţiei, punctul culminant este precedat de o săptămână de festivităţi. Este o sărbătoare a sfinţilor protectori ai oraşului Buñol, Fecioara Maria şi Sfântul Louis Bertrand, cu defilări pe străzi, muzică şi focuri de artificii în veselul stil spaniol. Pentru a vă spori forţele în vederea bătăliei, o paella de proporţii gigantice este servită în ajunul acesteia, etalând o combinaţie tipic valenciană, cu orez, fructe de mare, şofran şi ulei de măsline.

În prezent, acest festival dezlănţuit are totuşi anumite măsuri de ordine. Organizatorii au mers până la a cultiva o varietate de roşii fade doar pentru evenimentul anual. Festivităţile demarează în jurul orei 10 dimineaţa când participanţii se întrec în a înhăţa o bucată de şuncă prinsă în vârful unui stâlp alunecos. Spectatorii îi stropesc pe căţărători cu un furtun cu apă, în timp ce cântă şi dansează în stradă. Când clopototul bisericii bate de amiază, camioane încărcate până la refuz cu roşii intră în oraş, în timp ce uralele “To-ma-te, to-ma-te!” se aud din ce în ce mai tare.

Apoi, evenimentul principal începe cu declanşarea unui tun cu apă. Acesta este semnalul pentru zdrobirea roşiilor şi lansarea atacurilor în toate direcţiile împotriva celorlalţi participanţi. Aruncători de roşii la mare distanţă cu boltă, asasini direcţi şi “cârlige” cu rază medie. Oricare ţi-e tehnica, la final vei arăta (şi te vei simţi) total diferit. Cam după o oră, aruncătorii mânjiţi de roşii sunt lăsaţi să se joace în marea de zeamă lipicioasă de pe stradă, în care nu se mai găseşte aproape nimic ce ar putea aduce a roşie. O a doua lovitură de tun semnalează sfârşitul bătăliei.